Copiii căpitanului Grant
Copiii căpitanului Grant este un joc ce poate fi jucat în 2-6 jucători.
Cutia de joc conţine 60 de cărţi de joc cu personaje (câte 10 cărţi pentru fiecare personaj), 30 de cărţi valorice (pozitive şi negative), o hartă a globului şi două figurine din plastic.
Cum se joacă Copiii căpitanului Grant
În funţie de numărul de jucători se alege un număr egal de personaje apoi toate cărţile cu personajele respective se amestecă şi se împart jucătorilor. De asemenea se vor împărţi şi cărţile valorice, câte 5 pentru fiecare jucător. Apoi primul jucător va pune o carte pe masă, cu faţa în jos. Următorul jucător pune de asemenea o carte pe masă după care va lua cartea pusă de jucătorul anterior.
Jocul continuă în acelaşi ritm, pe rând, fiecare pune o carte pe masă după care ia cealaltă carte de pe masă.
Scopul jocului este de a avea toate cele 10 cărţi ce reprezintă un anumit personaj. Jucători vor ieşi din joc pe măsură ce reuşesc sa adune toate carţile unui personaj iar la sfârşit punctarea se va face în felul următor
Primul jucător care a terminat primeşte 2000 de puncte, al doilea 1600 de puncte, al treilea 1200 de puncte, al patrulea 800 de puncte, al cincilea 600 de puncte şi al şaselea 400 de puncte.
Pentru a calcula punctajul final fiecare jucător va aduna sau scădea la punctajul obţinut punctele afişate pe cărţile valorice ce i-au fost împărţite la începutul jocului.
Câştigă cine are cele mai multe puncte.
2 Comentarii pentru Copiii căpitanului Grant
Lasă un comentariu
9 octombrie 2013
salut.se pot scana si urca elementele jocului si harta?multumesc.
10 octombrie 2013
Salut.
Sin păcate jocul nu îl am acasă ci la bunici. Când mai ajung pe acolo o să văd ce poate face.