Aprecierea greutăţii
Aprecierea greutăţii este un joc ce se poate juca în cel puţin 3 jucători. De asemenea pentru a juca acest joc este nevoie de câteva obiecte de diverse greutăţi.
Cum se joacă Aprecierea greutăţii
Se pregătesc 10 obiecte de greutăţi diferite, de la câteva zeci de grame la câteva kilograme. Apoi fiecare obiect se cântăreşte exact şi se notează greutatea.
În continuare obiectele vor circula pe la jucători şi fiecare îşi va nota aprecierile referitoare la greutatea obiectelor pe un bileţel.
La final aprecierile se compara cu realitatea. Pentru cea mai corectă se acordă 3 puncte, pentru următoare 2 puncte iar pentru a treia 1 punct.
Se totalizează punctele fiecăruia şi se desemnează câştigătorul.
Nici un comentariu pentru Aprecierea greutăţii
Lasă un comentariu